In memoriam:

Un condei pe drumul stelelor:

Ioan Mărgineanu (29.08.1928-19.03.2011)

Ultimele file ale gazetei „Naţiunea” au fost aproape şi ultimele lui răsuflări. Căci, în vremea în care revista era desfiinţată, bătrânul gazetar îşi risipea parcă ultima speranţă. Îşi pierdea un important sprijin din drumul lui prin viaţă, în acele clipe închipuindu-şi poate pentru întâia oară sfârşitul.

Mult prea repde a urmat apoi prăbuşirea… Cel ce scria săptămână de săptămână articole politice şi sociale pentru revista pe care a iubit-o cel mai mult, avea să se îndepărteze parcă de cele lumeşti. S-a rupt de firul magic ce îi aprindea flăcări de entuziasm în ochi şi, în numai câteva săptămâni, întreaga povară a celor opt decenii de viaţă avea să se prăvălească peste un trup tot mai măcinat de boală.

Întreaga lui viaţa a fost o trăire dedicată presei. A intrat în lumea literelor de plumb, cum îi plăcea să se destănuie, „în pantaloni scurţi”, cărând ziare la 14 ani, pentru ca, mai târziu, în pragul tinereţii, să irumpă primele lui articole.

Absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice şi al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, Ioan Mărgineanu a ocupat, rând pe rând, cerneală de cerneală şi slovă după slovă, toate posturile redacţionale, fiind părintele mai multor ziare şi reviste.

A vegheat ani şi ani destinele „României libere”, dar a fost şi director general al Agenţiei de presă „Agerpres”, având poate una dintre cele mai mari satisfacţii ai ultimilor ani, aceea de a asista, după 20 de ani de la schimbarea brutală a denumirii agenţiei în „Rompres”, la revenirea la vechiul acronim.

Ioan Mărgineanu a fost un univers al gazetăriei, al acelei gazetării „vechi”, bine plămădită în rosturile ei, fiind un adevărat formator pentru multe generaţii de ziarişti. A fost, poate fără să conştietizeze acest lucru, dascălul unei şcoli de presă, scriind şi scenarii pentru Radio Difuziunea Română şi Televiziunea Română, dar şi povestiri apărute în “România Literară”.

Cel mai mult a iubit însă „Naţiunea”. A fost, din prima clipă a înfiinţării gazetei, acolo, alături de Iosif Constantin Drăgan şi Artur Silvestri (doi cărturaţi plecaţi şi ei pe drumul astrelor), vreme de mai bine de 15 ani conducând destinele gazetei.

Apoi, când era deja mult prea bătrân trupeşte pentru a mai bate lungul drum până la redacţie, ori pentru a se mai lupta cu nedreptele piedici puse revistei în anii de după despărţirea de cărtuarul fondator, Ioan Mărgineanu s-a retras.

Dar a continuat să scrie. A avut săptămână de săptămână o rubrică de suflet,  „Călător pe fir de amintire”- unde împletea experienţele lui de ambasador cu analiza politică la zi, şi, deşi mi-a făcut onoarea de a-mi preda o dată cu funcţia de redactor-şef şi rubrica de fond a gazetei, „Comentariul săptămânii”, el a fost cel îndreptăţit să redea cititorilor adevăratele crâmpeie de comentari sociale şi politice.

A fost un om de o modestie rară. A stat cu preşedinţi de stat la masă şi a îndeplinit funcţii diplomatice în nenumărate ţări, precum cele de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Italia şi Malta.

A fost şi deputat, asigurând funcţia de secretar al Comisiei de politică externă şi vicepreşedinte al Grupului Român din Uniunea Interparlamentară, iar din 1983, după revenirea de la post, a fost numit ambasador cu însărcinări speciale în cadrul M.A.E. şi şef al Departamentului de cooperare balcanică. Pentru activităţile depuse a fost decorat cu Ordine şi Medalii ale României, dar şi cu distincţii ale Italiei, Franţei, R.F.G., Olandei, Libanului, Luxemburgului, Belgiei şi R.P.D. Coreană.

Când însă prietenii şi colaboratorii lui de o viaţă au început să plece de lângă noi, fiecare fost diplomat şi fiecare cititor care trecea dincolo lăsând câte un gol şi mai adânc în sufletul lui şi paginile „Naţiunii ”, avea să devină tot mai trist. Tot mai singur şi mai stingher, căci, i se părea nedrept ca toţi aceia pe care i-a cunoscut să plece, şi doar el să rămână aici.

I-au rămas însă alături cele mai dragi fiinţe: soţia, Felicia Mărgineanu, şi cei doi copii. Şi, desigur, gazetaria lui sfântă.

Sâmbătă, 19 martie 2011, când luna s-a coborât parcă dinadins atât de aproape de noi, Ioan Mărgineanu a plecat şi el spre stele. Ne-a lăsat mai singuri şi ne-a revăşit ultimele speranţe.

Rămas bun, prieten drag, gazetar al stelelor şi îngerilor. Vorbele tale blânde ne vor lipsi…

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply